Rullo explică eșecul negocierilor cu Dinamo:** „Am primit o ofertă cu niște cifre… Mi s-a părut o lipsă de respect!”

Redactor:
Bitescu Wili
Rullo explică eșecul negocierilor cu Dinamo:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Erminio Rullo părea soluția potrivită pentru Cornel Țălnar pentru a acoperi un post deficitar la echipă, cel de fundaș dreapta. Așa cum ProSport a anunțat de vineri în exclusivitate, jucătorului cu 82 de meciuri în Serie A i s-a oferit un contract foarte mic, forțându-l să plece înapoi în Italia.

„Nu ne-am înțeles asupra contractului. În urmă cu două zile, mi-au prezentat o ofertă care-mi convenea, după care am primit o altă ofertă cu niște cifre…, cum să spun, pe care cred că nu le ia niciun jucător de la Dinamo. Mi s-a părut o lipsă de respect din partea celor de la Dinamo, când Traian (n.r. – Traian Gherghișan, impresarul jucătorului) a venit cu acea ofertă. Am rămas uimit pentru că, până atunci, antrenorul vorbise frumos despre mine prin presă. El ar fi vrut ca eu să joc, dar eu nu puteam accepta așa ceva. M-am simțit jignit când am văzut contractul.

Este o mare lipsă de respect, atât față de mine, cât și față de agentul meu italian, sosit special vineri la București pentru a parafa actele. Le-am zis că până la finalul acestui sezon, acceptam 5.000 de euro pe lună, apoi din sezonul următor solicitasem 7.000 sau 8.000 de euro, dar, oricum, mai puteam negocia„, a spus Rullo pentru Digi Sport.

Acesta mai speră la o rezolvare a situației sale, mai ales că este dorit de Cornel Țălnar: „Nu am vorbit cu antrenorul, am vorbit doar cu Bebe (n.r. – secundul Bebe Alexe), care mi-a transmis că antrenorul mă dorește în continuare și că face presiuni pentru ca transferul să se materializeze până la urmă. Poate mă vor suna de luni încolo, vedem”, a mai spus Rullo.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Îți pune cătușele imediat! Este interzis în România. Te bagă direct la închisoare
Îți pune cătușele imediat! Este interzis în România. Te bagă direct la închisoare
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×